Istoria povestește că în trecut, când se întâmpla ca o corabie să se scufunde, dacă supraviețuitorii naufragiau pe o insulă pustie, aceștia aveau câteva opțiuni de a comunica cu exteriorul încercând să se salveze. Unul din acestea era să scrie un bilet de ajutor, cu coordonatele şi locaţia, pe care să îl pună mai apoi într-o sticlă goală. Sticla aveau să o arunce de la mal în mare pe timpul refluxului, sperând ca, într-un viitor cât mai apropiat cineva să găsească acea sticlă, să citească mesajul şi să le vină în ajutorul celor în nevoie. 

                 Tot aşa şi eu, ocupându-mă de dezvoltarea lucrării cu copiii din Constanţa, de la malul mării, trimit acest strigăt de ajutor şi sprijin în rugăciune, acest „Mesaj din Sticlă” în speranța că cel care găseşte mesajul va acționa. Cum? Rugându-se pentru mine, ca acești copii la care merg, să fie salvați de la moarte. Dacă acei naufragiați aveau nevoie să fie scăpați de la moarte, acești copii au nevoie să fie scăpați și ei de la moartea veșnică.

                  Aș vrea să îți imaginezi ce bucurie și recunoștință aveau acei naufragiați pentru persoanele care gaseau mesajul din sticlă, și îi salvau. Mă gândesc că o bucurie și o recunoștință cu mult mai mare vor avea acești copii în veșnicie, pentru cei care citesc acestMesaj din Sticlă, și acționază (rugându-se, dăruind sau ajutând în lucrare în mod practic).